Linia Verde: 022 213 333

Semnarea Acordului tripartit ODIMM-IFAD-AIPA

21/07/2016

Astăzi, 21 iulie 2016, la sediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), a fost semnat Acordul de colaborare între AIPA, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Republica Moldova (ODIMM) şi Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP-IFAD) în scopul consolidării colaborării între instituţii întru atingerea unor rezultate mai palpabile vizând o finanţare echitabilă şi eficientă a producătorilor agricoli. În acest context, s-a convenit crearea unui sistem electronic unic de monitorizare şi evidenţă, care va fi elaborat cu aportul Centrului Informaţional Agricol (CIA).

Pe parcursul întrunirii de astăzi, managementul instituţiilor vizate au salutat buna intenţie de colaborare, afirmându-şi dorinţa pentru o colaborare în tandem. În context, directorul interimar al AIPA, dl N. Ciubuc, a prezentat activitatea AIPA, făcând referire la funcţiile de bază, măsurile de sprijin, evoluţia mărimei fondului de subvenţionare în anii 2010 – 2016 precum şi funcţionarea sistemului de subvenţionare.

Totodată, în vederea informării părţilor semnatare despre funcţionalitatea sistemului informaţional AIPA online, reprezentanţii CIA, directorul A. Timuş şi directorul adjunct TI, V. Iordachi, au prezentat sistemul electronic AIPA online modernizat şi interconectat cu bazele de date ale Sistemului de Identificare și Trasabilitate al Animalelor, Serviciului Fiscal de Stat, Registrului Soiurilor de plante al R. Moldova, Registrului de Stat al Întreprinderilor şi Organizaţiilor şi care urmează a fi interconectat cu bazele de date ale Serviciului Vamal şi a Întreprinderii de Stat „Cadastru”.

La sfârşitul întrevederii, reprezentanţii instituţiilor semnatare şi-au exprimat convingerea că prin aplicarea Acordului semnat va fi asigurată utilizarea raţională a surselor financiare destinate dezvoltării producătorilor agricoli.

 

Serviciul relaţii externe