Proiect Twinning, misiune din 19-23 mai
În perioada 19 - 23 mai în cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) s-au desfășurat 2 misiuni din cadrul Proiectului Twinning „Consolidarea monitorizării sectoriale, gestionării datelor și administrării plăților” lansat în 2025, la inițiativa comună a Republicii Moldova, Estoniei și Țărilor de Jos.
Pe parcursul celor cinci zile, experții au discutat cu reprezentanții AIPA din departamentele relevante, au analizat structura organizațională, actele interne, mecanismele instituționale, precum și procedurile administrative privind controlul și prevenirea neregulilor.
Lucrările s-au desfășurat, paralel în două misiuni – „Sprijin pentru autoevaluarea și monitorizarea progresului AIPA în procesul de acreditare ca agenție de plăți UE” și „Elaborarea evaluării și recomandări pentru sctructura organizatorică existentă a AIPA și actualizarea actelor interne”.
Experții estonieni s-au axat pe aspecte ce țin de evaluarea situației actuale a AIPA în contextul criteriilor de acreditare aferente unei agenții de plăți europene. Au fost realizate interviuri cu personalul AIPA și desfășurate ateliere de lucru pentru evaluarea situației existente în domeniile specifice. În urma misiunii, experții au formulat recomandări pe marginea subiectelor abordate.
Experții au prezentat structura organizatorică, mecanismele instituționale și procesele agenției de plăți din Estonia și au făcut o analiză comparativă cu starea de lucruri existentă în Republica Moldova.
Rezultatele evaluării și recomandările formulate vor fi incluse într-un raport final al misiunii, care va ghida următoarele etape în procesul de reformare și modernizare a Agenției.
Scopul proiectului este de a îmbunătăți performanța sectorului agricol, în conformitate cu Acordul de Asociere UE – Republica Moldova, procesul de integrare europeană și angajamentele internaționale.
Pentru detalii despre proiectul Twinning, se va accesa linkul: https://oldwebpage.aipa.gov.md/ro/content/un-nou-proiect-twinning-al-ue-lansat-pentru-sprijini-alinierea-sectorului-agroalimentar-al
Direcția dezvoltare instituțională, raportare și comunicare








































