Linia Verde: 022 213 333

A fost semnat Protocolul de Parteneriat dintre AIPA, ASP și AgiMerFrance

20/06/2014

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a organizat astăzi reuniunea bilaterală moldo-franceză în cadrul căreia a fost semnat Protocolul de Parteneriat dintre AIPA și Agențiile de Plăți ASP și AgriMerFrance din Franța.

Obiectul protocolului îl constituie un nou ciclu de cooperare interinstituţională prin  realizarea unui program de schimb de informaţie în domeniul asistenţei financiare şi al modului de organizare instituţională. 

Totodată a fost stabilit un plan ce prevede organizarea a diverselor acțiuni de instruire precum şi identificarea noilor oportunități de cooperare bilaterală.

În cadrul discuțiilor purtate cu privire la politica de dezvoltare rurală ENPARD, partea franceză şi-a exprimat interesul pentru întărirea colaborării dintre cele două țări prin dezvoltarea de schimburi de experiență în domeniul agriculturii și în elaborarea măsurilor de sprijin destinate dezvoltării rurale și susținerii grupurilor de producători agricoli.

Experții din cadrul agențiilor de plăți franceze au vorbit despre structura și funcțiile instituțiilor, la rîndul său directorul AIPA, Petru MALERU, a trecut în revistă măsurile de sprijin utilizate în R. Moldova.

Prezent la eveniment, Ministrul Agriculturii Vasile BUMACOV a salutat bunele intenţii de colaborare dintre agenţiile de plăţi din ţara noastră şi Franţa, unde este acumulată deja o experienţă bogată în acest domeniu, această experienţă urmând a fi preluată şi de AIPA.

Printre demnitarii prezenți la eveniment s-au numărat și E.S. Gerard GUILLONNEAU Ambasadorul Franței în Moldova,  viceministrul Agriculturii Vlad Loghin  ș.a.

Părțile au căzut de acord că semnarea Protocolului de Parteneriat este încă o dovadă a cursului ascendant a relaţiilor moldo-franceze.