Linia Verde: 022 213 333

Depunerea jurământului a trei funcționari publici!

04/11/2024

 

    Astăzi, în cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură au depus Jurământul funcționarului public trei funcționari care au susținut cu succes perioada de probă. Odată cu modificările cadrului legal în domeniul managementului resurselor umane, perioada de proba pentru funcționarii publici a fost redusă de la 6 la 3 luni, ceea ce pune un accent și mai important pe capacitatea debutantului de a se încadra mai repede în procesul de muncă, de a înțelege specificul și exigențele administrației publice, dar și de a-și manifesta aptitudinile într-un termen redus.

Astfel, cei trei funcționari publici numiți în cadrul Direcției plăți în avans, au reușit să însușească prevederile legale, implementarea practică a acestora, dar și să realizeze obiectivele stabilite în programul de desfășurare a perioadei de probă.

Conducătorul Agenției, dna Diana Coșalîc, directoare adjunctă AIPA, le-a urat succese și i-a îndrumat să poarte cu demnitate gradul de calificare acordat odată cu confirmarea în funcție publică, dar și să îți bifeze în palmaresul zilelor profesionale și ”Ziua funcționarului public” care este marcată anual în data de 23 iunie.

 

 

 Direcția dezvoltare instituțională, raportare și comunicare