Comitetul de evaluare și autorizare în cadrul AIPA, întrunit în prima ședință
Astăzi, 21 septembrie curent, în cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a avut loc prima ședință a Comitetului de evaluare a cererilor de acordare a subvenţiilor şi autorizare a plăţilor.
Comitetul este instituit conform art. 32 din Legea nr. 276 din 16.12.2016 cu privire la principiile de subvenţionare a producătorilor agricoli și reprezintă un organ colegial format din reprezentanţii organului central de specialitate, ai Agenţiei şi, după caz, experţi din domeniile aferente sectorului agroindustrial. Scopul de bază al Comitetului este de a ridica transparența în procesul de subvenţionare, dar și de a spori eficiența suportului financiar oferit prin intermediul Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural.
Astfel, în sarcina Comitetului intră evaluarea și autorizarea cererilor de subvenționare, pentru care este necesar elaborarea unui plan de afaceri. Autorizarea plăţilor se efectuează conform criteriilor de evaluare bazate pe indicatori de performanţă,rezultaţi din obiectivele prevăzute în Strategia Naţională de Dezvoltare Agricolă şi Rurală 2014 -2020.
Menționăm că, în cadrul primei ședințe, au fost examinate 4 proiecte, a căror cerere pentru acordarea sprijinului financiar depășește valoarea de 6 mil. lei.
Serviciul relații externe


























