Linia Verde: 022 213 333

232 milioane lei achitate de AIPA pentru dosarele depuse în 2016

28/12/2016

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că a achitat suma de 232 mil. lei pentru circa 1600 de dosare depuse în anul 2016.

Astfel, producătorii agricoli care au depus dosare pentru subvenționare în 2016 și care s-au încadrat în limita fondului de subvenționare au fost subvenționați. Producătorii agricoli care nu s-au încadrat în limita fondului din acest an vor fi subvenționați în 2017.        

Menționăm că pentru anul 2016 s-a reușit alocarea și achitarea subvențiilor pentru agricultori în mărime de 700 mil. lei, suma alocată fără precedent pentru fondul de subvenționare. De asemenea, odată cu valorificarea integrală a fondului, AIPA a realizat o serie de indicatori ENPARD, fapt ce va determina accesarea celei de a doua tranșe din cadrul acestui program, în anul 2017.

În rezultatul aplicării în anul 2017 a Legii cu privire la principiile de subvenționare a producătorilor agricoli, aprobată recent de către parlament, depunerea noilor dosare se preconizează să înceapă fără întârzieri.

 

Serviciul relații externe