Linia Verde: 022 213 333

„Campania de Informare – 2022” a luat sfârșit

21/04/2022

În perioada 11 – 21 aprilie curent, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), a desfășurat seminarele de informare din cadrul „Campaniei de Informare - 2022” privind oportunitățile de finanțare prin prisma Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Campania de informare a fost desfășurată în 35 de localități aflate în raza Oficiilor Teritoriale ale AIPA, cu participarea a 1523 de potențiali beneficiari de subvenții, printre care agricultori, reprezentanți ai Direcțiilor raionale agricole, primării, etc.

Seminarele au avut ca obiectiv informarea pe larg a producătorilor agricoli, reprezentanților autorităților locale despre posibilitățile de accesare a mijloacelor financiare aferente măsurilor de sprijin pentru perioada 2022, în vederea dezvoltării sectorului agricol și rural, accelerând impactul și transmiterea mesajului unic către un număr maximal de producători agricoli, și nu doar.

Campania a avut ca obiectiv prezentarea modificărilor cu privire la modul de repartizare a mijloacelor FNDAMR și informarea despre posibilitățile de accesare a subvențiilor postinvestiționale, în avans pentru proiecte start-up, pentru proiectele de îmbunățiri funciare, în avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural, precum și privind acordarea de plăți directe per cap de animal.

Astfel, pe parcursul Campaniei, echipele mixte formate din directori și experți din aparatul central al AIPA s-au deplasat în teritoriu unde, împreună cu reprezentanții Agenției de la nivel teritorial, au derulat mai multe sesiuni de îndrumare și sprijin pentru potențialii beneficiari privind modul de accesare a mijloacelor financiare și alte prevederi incluse în Regulamentul de subvenționare.

La finele Campaniei de Informare, conducerea AIPA a reiterat importanța seminarelor de informare pentru a asigura un proces de subvenționare corect și eficient. Totodată, și-au exprimat speranța că seminarele au fost informative și utile pentru toți producătorii agricoli și viitorii solicitanți de subvenții, iar impactul va fi unul pozitiv pentru accesarea sprijinului financiar oferit de către stat.

În acest context, AIPA aduce mulțumiri Serviciilor teritoriale ale AIPA, reprezentanților direcțiilor agricole din cadrul Consiliilor raionale, Organizației pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), precum și persoanelor ce au dat curs invitației de participare la seminare

  

Serviciul Relații Externe și Comunicare