În atenția producătorilor agricoli
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) Vă informează că în perioada 4-7 septembrie 2019, va participa în cadrul unui ciclu de sesiuni informative regionale, organizate de Federația Națională a Fermierilor din Moldova, cu genericul ,,Oportunități de finanțare a afacerilor agricole pentru tinerii fermieri ’’.
În acest context, reprezentanții AIPA vor prezenta în cadrul întrevederilor stabilite conform Graficului, oportunitățile de accesare a suportului financiar din partea statului pentru tinerii fermieri, prin acordarea Subvențiilor în Avans pentru proiectele start-up, instrument ce a început să fie implementat de Agenție începând cu anul 2018.
Pe această cale, invităm toți doritorii de a se lansa în businessul agricol, să participe în cadrul evenimentelor stabilite în graficul sus menționat, pentru a se înarma cu cunoștințe necesare, în vederea inițierii dar și dezvoltării unei afaceri competitive și durabile la ei acasă.
Serviciul relații externe și comunicare
022-220-386


























