Linia Verde: 022 213 333

Instruire de către CNA a funcționarilor din cadrul AIPA

25/04/2024

       

                      Astăzi, în cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a avut loc o  instruire, în vederea dezvoltării profesionale a funcționarilor publici. Centrul Național Anticorupție (CNA) a organizat un curs de instruire pentru angajații AIPA, cu tematica : ”Aspecte generale privind consecințele integrității instituționale și a testării integrității instituționale”.

     Instruirea avut drept scop familiarizarea reprezentanților din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, cu referire la regimurile juridice ale conflictelor de interese, influențelor necorespunzătoare, cadourilor, denunțării manifestărilor și actelor de corupție, avertizorilor de integritate și cu referire la testarea integrității profesionale.

    Astfel, angajații din cadrul AIPA și-au consolidat cunoștințele cu privire la responsabilitatea pe care o poartă în respectarea și aplicarea normelor legale care reglementează integritatea profesională, precum și în vederea aplicării corecte a mecanismelor de integritate și promovării intoleranței față de fenomenul corupției.

    Instruirea sistematică a angajaților în domeniul integrității profesionale reprezintă unul dintre instrumentele promovate continuu de către AIPA, menită să contribuie la conștientizarea responsabilității ce îi revine fiecărui angajat în exercitarea onestă și corectă a atribuțiilor de serviciu.

 

 

 Direcția dezvoltare instituțională, raportare și comunicare