Alte 10 milioane de lei, datorii la compensaţii pentru fructe, au fost achitate
Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) continuă să efectueze achitarea datoriilor sub formă de compensaţii producătorilor agricoli deţinători de plantaţii de mere şi prune, care au înregistrat peirderi în rezultatul restricţiilor impuse la export de Federaţia Rusă în anul 2014.
Astfel, la data de 24 august 2016, au fost achitate 10 mil. lei din totalul de 43 mil. lei care au fost prevăzuţi pentru compensarea pierderilor producătorilor agricoli de pe urma embargoului rusesc.
Amintim că săptămâna trecută, la data de 17 august, AIPA a efectuat plăţi pentru alți 30 de beneficiari în valoare de 10,57 mil. lei. Prin urmare, mai rămân a fi achitate circa 22,4 mil. lei. Banii pentru achitarea compensaţiilor au fost alocaţi din fondul de subvenţionare, care anul curent constituie 900 mil. lei.
Menţionăm că, beneficiari de compensaţii sunt doar persoanele juridice care deţin plantaţii pomicole de mere şi prune cu o suprafaţă ce depăşeşete 15 ha de teren.
Serviciul relaţii externe


























